Cu fiecare sezon tenul nostru suferă modificări, unele mai sesizabile altele mai puțin.

Una dintre cele mai mari probleme ale noastre când vine vorba despre tenul nostru este nivelul de hidratare.

Indiferent de tipul de ten pielea are nevoie de produse care să îi ofere hidratare și să o mențină frumoasă și luminoasă.

Pentru a avea o piele hidratată și îngrijită putem urma câțiva pași simpli:

  • folosim creme hidratante, cu o textură mai groasă care să mențină tenul hidratat mai multe ore
  • pe lângă creme putem apela și la serumuri care în general sunt mai concentrate decât cremele
  • să aplicăm în mod regulat măști de față hidratante
  • masaj manual, acasă ori la un salon
  • utilizarea unor aparate în cadrul tratamentelor faciale: masajul manual sub vapozon, oxigen hiperbaric, ultrasunete, radiofrecvență
  • hidratarea din interior spre exterior

După cum bine știți putem folosi unele ingrediente care au un grad mai ridicat de hidratare cum a fi:

  • vaselina
  • acidul hialuronic – mai ales dacă este folosit în serumuri
  • glicerina
  • ceramidele
  • vitamina E

Un truc la care îmi place mie să recurg de fiecare dată pentru a avea o piele mai hidratată este aplicarea unei ape termale urmată de un ser hidratant sau o cremă de față. Rezultatul – o piele mai hidratată și mai luminoasă.

Dacă aveți o cremă cu o consistență lejeră și vă doriți un plus de hidratare puteți aplica înainte un ser de față hidratant și abia după acea crema. În sezonul cald ne place să folosim produse mai lejere dar tenul are nevoie mai mult ca oricând de hidratare deoarece soarele este un factor important în viața de zi cu zi.

SPF-ul este prietenul nostru cel mai bun vara și trebuie aplicat în fiecare dimineață.

Pentru un plus de hidratare și pentru a nu irosi crema folosită iarna puteți să o introduceți în rutina de seară. Eu iarna folosesc o cremă mai grasă iar odată cu temperaturile ridicate trec la una mai lejeră iar pe cea de zi o introduc în rutina de seară. Astfel termin produsul și nu îl irosesc dar în același timp îmi hidratez foarte bine tenul pe timpul nopții iar dimineața pielea mea este hidratată și mai plină.

Chiar dacă aveți un ten gras ca și al meu încercați să nu folosiți prea multe produse matifiante deoarece transmitem pielii mesajul că nu este suficient de hidratată și are nevoie să producă și mai mult sebum. Mai bine folosiți produse cu o textură de gel care hidratează pielea fără să lase acea peliculă grasă.

Sunt tare curioasă voi ce tip de ten aveți și ce produse folosiți?

 

Articolul 5 (cinci) trucuri pentru o piele hidratată apare prima dată în Makeup Artist/Beauty Therapist/Content Creator.